Albirea dentară cu lampa ZOOM

- stomatolog Galati

De ce se colorează dinții?

În primul rând, cu toții ar trebui să știm că nuanța albului dinților variază de la o persoană la alta, chiar și atunci când toate etapele igienei dentare sunt respectate cu rigurozitate. Nuanțele variază în funcție de nivelul de mineralizare al smalțului, când acesta este slab mineralizat, devine translucid și dintele preia culoarea gălbuie de la dentină.
Alte cauze care pot determina discromia sunt cele genetice (amelogeneza și osteogeneza imperfectă), administrarea de tetraciclină în timpul sarcinii sau înaintea vârstei de 7 ani și chiar ingerarea unei cantități mari de fluor în copilărie. Totodată, consumul de cafea, vin, tutun, ceaiuri duce la colorarea dinților prin substanțele cromogene conținute.
O altă cauza a ingalbenirii dinților este înaintarea în vârstă, deoarece smalțul se subțiază iar culoarea gălbuie a   dentinei transpare.

Ce trebuie să cunoaștem înainte de a începe procedura de albire a dinților?

Este de preferat ca tratamentul de albire al dinților să fie realizat într-un cabinet stomatologic sub strictă atenție a medicului, rezultatele fiind mai bune, mai eficiente, mai rapide și mai vizibile.

Înaintea tratamentului de albire se va efectua un control stomatologic, o etapă deosebit de importantă deoarece este necesar ca toate problemele dentare existente să fie tratate pentru a nu afecta rezultatul final al acestuia. Medicul dentist va nota în timpul consultului și evaluării lucrările stomatologice existente (coroanele și punțile dentare) care nu vor răspunde la agenții de albire convenționali.

Există mai multe metode de tratament pentru albirea dentară dar cea mai modernă și eficientă metodă este tratamentul cu lampa Zoom. Cu ajutorul ei, dinții pot fi mai albi cu până la 10 nuanțe într-o singură ședința.

Procedura completă nu durează mai mult de o oră, dar înainte de ședința de albire Zoom este recomandată o igienizare a dinților (detartraj pentru a îndepărta orice urmă de tartru, periaj profesional, Air flow).

În cazul persoanelor cu o sensibilitate dentară mai mare, un pas important este desensibilizarea dinților. Medicul și pacientul vor cădea de acord în privința unei nuanțe de culoare a dinților de la care se poate porni procesul de albire și vor evalua și rezultatul la care se poate ajunge.

Înaintea albirii dinților prin lampa Zoom, se va face protejarea gingiilor cu un gel fotopolimerizabil și se vor proteja și buzele și obrajii. După pregătirea pacientului, medicul va aplică un strat uniform de gel iar apoi se va activa lampa Zoom pentru albire. Procedura va dura 10-15 minute, timp în care vă puteți relaxa, asculta muzică sau viziona ceva interesant la televizor, și se poate repeta până când se obține nuanța dorită de pacient. Imediat după aceea, se va aplică un gel cu fluor care va reduce sensibilitatea.

Beneficiile albirii dentare profesionale cu lampa ZOOM

  • efect vizibil imediat
  • efect durabil
  • nu afectează gingiile și mucoasele orale
  • efect și în cazul dinților gălbui
  • zâmbet mai alb în doar 1 oră
  • fără efecte secundare

Cine nu poate beneficia de tratamentul de albire cu lapa ZOOM?

  • pacienții care au dinții din ceramică
  • femeile însărcinate sau femeile care alăptează
  • pacienții cu dinții și gingiile sensibile
  • pacienții cu carii, smalț erodat, gingii retrase
  • pacienții cu vârsta sub 16 ani, dantura lor nefiind dezvoltată complet

Pentru a ajuta la menținerea efectelor de albire, stomatologul vă poate sfătui să evitați anumite alimente și băuturi sau să le consumați cu moderație pentru a evita pătarea dinților. În plus, produsele din tutun vor păta dinții, chiar și după tratamentele de albire. Este recomandat să mențineți o schemă corespunzătoare de igienă orală (periaj și ață dentară) pentru a împiedică petele să se reformeze și vizitați în mod regulat medicul dentist pentru o igienizare profesională. Pastele de dinți cu agenți de albire pot fi, de asemenea, sugerate de către medicul dentist pentru menținerea rezultatelor procedurii.

Ești gata să zâmbești?